Avocado tower cu somon și mascarpone

Probabil cel mai simplu și gustos party starter din câte știu. Să-l faci durează cam 5 (cinci!) minute, în schimb pare c-ai obosit cel puțin o oră în bucătărie. Iar gustul e divin: prospețimea dată de avocado se combină minunat cu mascarponele cremos și somonul afumat. Jack pot!
Un turnuleț înalt de 5 centimetri este suficient pentru două persoane, dar dacă vrei să faci porții individuale, pur și simplu micșorează înălțimea și obții două bucăți.

Ingrediente:
– 1 avocado mare, bine copt
– 50 g somon afumat
– 3 linguri de mascarpone
– Sare
– Ulei de măsline

Gata, până aici a fost greu, adică să aștepți să se coacă avocado și să aduni ingredientele. Mai departe tai și zdrobești avocado-ul, îi presari puțină sare și un strop de ulei de măsline. Nu renunța dacă n-ai formă specială, ci pune o folie alimentară într-o cană/pahar și unge-o cu ulei de măsline.

Așează în formă primul strat format din jumătate de avocado, apoi un strat de mascarpone amestecat cu somon tăiat mic și un praf de sare, peste care pui restul de avocado. Presează-le ușor, apoi scoate-le din formă. Ar mai fi de zis că-i mai bine să asamblezi totul pe loc (și nu în avans), pentru că avocado oxidează repede.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *