Ca scorțișoara în vinetele umplute

În ultima vreme am început să mă uit un pic altfel la banala scorțișoară. Un vârf de cuțit și orezul basmati capătă arome nebănuite, un batonaș în interior și puiul la cuptor se transformă într-un deliciu. Recunosc că m-a intrigat un pic condimentul, așa că am făcut un pic de research și am aflat că e și un antioxidant foarte bun, folosit în scopuri curative încă din antichitate. Originea e bănuită a fi feniciană, dar cum niciun manuscris fenician nu a supraviețuit, cea mai veche mențiune cunoscută a scorțișoarei este în vechiul testament: kinnamon (ebraica).

Vinetele astea evreiești umplute sunt minunat de aromate și savuroase, sănătoase și simplu de făcut. Am făcut mai multe modificări rețetei originale (Ottolenghi, desigur), printre care aceea de a o adapta gusturilor autohtone prin reducerea drastică a cantității de scorțișoară. more “Ca scorțișoara în vinetele umplute”

Cottage pie

Am fost o singură dată la Londra, dar pentru că cineva m-a târât în Camden town doua zile din trei, nu-mi amintesc să fi mâncat ceva bun cu excepția fish & chipsurilor înghițite cu sufletul la gură în pub-ul lui Gordon Ramsay din Chelsea (era doar o seminfinală a campionatului mondial, logic că n-am mai ajuns sus la fine dining unde aveam rezervare). Dacă noi am fost prea microbiști, asta chiar nu înseamnă ca oamenii n-au mâncare buna. Promit că data viitoare nu mai ratez M. Manze aka “The Home of Pie ‘n’ Mash”, cel mai vechi pie place din oraș. more “Cottage pie”

Blanquette de veau

Rețeta datează din 1700, regăsindu-se în meniurile primelor restaurante pariziene. Deși n-a încăput printre vedetele din Julie si Julia, blanquette-ul este un fel pricipal important în gastronomia franceza și cucerește prin sosul alb și cremos, fără să fie greu, care îmbracă perfect vițelul și legumele poșate.

Mâncarea se face tradițional cu vițel, dar se potrivește foarte bine și altor bucăți fragede de porc sau miel. În Franța, fiecare mamă are rețeta ei, pe principiul binecunoscut ‘câte bordeie, atâtea obiceie’. Am scormonit și eu pe la Bocuse, Roux Jr., Ramsay și R. Blanc, iar într-un final m-am oprit la varianta lui Alain Ducasse. Mi s-a părut mai ușoară (fără gălbenușuri sau kilograme de smântână) și cu mai multe legume, potrivita pentru întreaga familie kids included.  more “Blanquette de veau”

Linguine AOP cu midii

Sfânta treime a sosurilor de paste, Aglio, Oglio e Pepperoncini e unul din preferatele jumătății mele mai bune, așa că îl pregătesc destul de des. Era o vreme când mâncam paste AOP la fiecare răsărit de soare de după o noapte cu zornăit de sticle goale. Acum suntem un pic mai diet conscious și le gătim mai rar, dar când o facem ne batem pe ele. more “Linguine AOP cu midii”

Tuslama

Încă de când am gustat prima oară această bunătate de fiertură regățeană, m-am întrebat cum de n-am găsit-o în meniurile numeroaselor restaurante tradiționale în care am mâncat și am băut, cum de s-a făcut uitată o rețetă românească delicioasă și net superioară vestitelor trippa alla romana sau alla fiorentina. Bașca, se face fără prea mult efort și mai e și ușoară. Da, ați citit bine: burta e dietetica, 100 de grame = doar 108 Kcal, iar tuslamaua se drege cu iaurt și nu cu smântână și gălbenuș precum ciorba. more “Tuslama”

Fettuccine Alfredo un pic răstălmăcite

Dac-ar mai trai ca să vadă cum ii transform celebrele fettuccine, cred ca Alfredo ar lua primul avion spre Romania numai ca sa ma urecheze. Rețeta originală are doar trei ingrediente (paste, unt și parmezan), dar cum am mâncat-o chiar în inima Romei cu pancetta și legume, am prins curaj să-i măcelăresc și eu omului rețeta. Astăzi am folosit peștele pe post de proteină, însă se poate substitui  perfect cu orice șunculiță afumată. more “Fettuccine Alfredo un pic răstălmăcite”

Lapin a la moutarde (iepure cu muștar)

Nu gătesc des iepure și mă întreb de ce de fiecare dată când îl mănânc și ling farfuria. Poate din obișnuință înhaț din raft mai degrabă porcul, vita sau curcanul, chiar dacă de ceva vreme iepurele e chiar accesibil și se găsește în mai toate supermarketurile. Că tot se apropie 2016, voi pune iepurele la loc de cinste pe my new year resolution list.  more “Lapin a la moutarde (iepure cu muștar)”