Guacamole

Acum câteva zile m-a năpădit un dor Miami, cu South Beach și Little Havana care par în permanentă vacanță și-s atât de pline de viață, oameni zâmbitori, șpriț și mâncare bună. Cum de o nouă vacanță nu se pune problema, că-s multe de făcut în primăvara asta, am dat fuga la supermarket,  am înșfăcat două bucăți de avocado, le-am parcat pe masa din bucătărie și mi-am pus pofta-n cui vreme de două zile până s-au copt. more “Guacamole”

Eggs Benedict

Oricare le-ar fi originea adevărată, aș merge pe varianta brokerului de pe Wall Street care, încercând să-și dreagă mahmureala, îl roagă pe chef-ul de la Waldorf Astoria să-i pregătească toast cu oua poșate, crispy bacon și sos olandez.

Le-am testat și eu la brunchul sănuizicemdormitpânălaprânz de duminică după party: they do work wonders. Oricum le-ați mânca, mi se pare imposibil să nu vă îndrăgostiți de gustul catifelat și untos al sosului olandez care îmbracă oul moale, combinat cu jambon crocant și chiflă rumenă. Clar e printre cele mai spectaculoase mic dejunuri pe care le puteți pregăti pentru cine merită. Yummy.  more “Eggs Benedict”

Frittata

Parte importantă a micului dejun în cucina povera (bucătăria țărănească italiană), numele derivă desigur din verbul friggere.  Nu există, rețete consacrate pentru frittata – la origine se gătea cu ce avea fiecare prin frigider, fapt care se păstrează și astăzi. Componentele de bază sunt ouăle, cărora li se adaugă orice legume sotate, ceva brânza rasă și opțional carne (șunca, salam etc). Nu puțini pun și spaghetele rămase de cu seară.

Mi s-a părut amuzant că în italiană există expresia ‘hai fatto una frittata’, care la noi s-ar traduce tot folosind un fel de mâncare ce nu arată pretențios: ‘ai făcut o varză’. more “Frittata”